Drumarii brașoveni au semnat contractul cu câștigătorul licitației pentru concesiunea serviciilor de dotare, operare şi întreţinere a spaţiilor pentru servicii de pe centura Brașovului, care se află pe tronsonul dintre Sânpetru și Hărman.
Contractul a fost semnat pentru o perioadă de 20 de ani și are o valoare de 3.213.000 lei cu TVA (2,7 milioane de lei cu TVA). Compania petrolieră a fost de altfel singurul ofertant pentru lotul din Brașov al licitației.
Dotările minime obligatorii pe care concesionarul trebuie să le proiecteze, contruiască, finanţeze, opereze şi întreţină, astfel încât spaţiile de servicii/parcările să fie complet funcţionale, sunt: parcare, toalete publice, staţie distribuţie carburant, staţie reîncărcare vehicule uşoare electrice spaţiu comercial şi snack bar. Parcările și toaletele au fost deja amenajate în cadrul proiectului de construcție a centurii, însă pentru paza și întreținerea lor, Direcția de Drumuri Brașov semnase contracte cu firme private.