Hotelierii de pe Valea Prahovei şi din Poiana Braşov au şi anul acesta oferte pentru vacanţa de Paşte, propunând turiştilor cină festivă cu muzică live sau mixată de DJ, acces la spa, prânz festiv de Paşte cu open bar, anunță News.ro.
Preţul unei vacanţe de patru nopţi la un hotel de patru stele pentru o familie cu doi copii ajunge să depăşească 7.000 de lei, operatorii din turism precizând că tarifele includ reduceri.
Cu două săptămâni înainte de Paşte, operatorii din turism anunţă reduceri la ofertele speciale pregătite de hotelierii de pe Valea Prahovei şi din Poiana Braşov. La fel ca în anii trecuţi, ofertele includ meniu tradiţional cu borş de miel, friptură, drob şi cozonac, unii dintre hotelieri propunând versiuni „reinterpretate” ale meniului de Paşte.
Preţurile pornesc de la 300 de lei pentru o noapte de cazare la un hotel de trei stele şi ajung la câteva mii de lei pentru trei sau patru nopţi de cazare.
La Sinaia, spre exemplu, la unele hoteluri oferta de Paşte este valabilă timp de două săptămâni, între 14 şi 28 aprilie, turiştii putând alege data la care încep vacanţa şi beneficiind de oferta de Paşte chiar şi după sărbători: preţuri de la 300 de lei pentru cazare cu mic dejun inclus, la hotel de trei stele.
La hotelurile de patru stele, mulţi dintre agenţii din turism anunţă că în această perioadă sunt reduceri de 10 procente.
Multe dintre hotelurile de patru stele au oferte care includ muzică live sau muzică mixată de DJ, brunch pascal, cină festivă, acces la spa şi piscină, loc de joacă pentru copii. La Sinaia, preţul unei vacanţe de Paşte la un astfel de hotel este de 5.500 de lei pentru patru nopţi, familiile cu doi copii trebuind să plătească suplimentar tarife de 600, 900 sau 1.100 de lei pentru fiecare copil, în funcţie de vârsta acestuia. La Poiana Braşov tarifele la hotelurile de patru stele sunt similare.
În timp ce la unele hoteluri cina festivă şi prânzul din duminica Paştelui sunt standard şi includ produse tradiţionale, alţii propun turiştilor meniuri a la carte, care includ versiuni reinterpretate ale mesei tradiţionale. Astfel, friptura de miel devine ruladă în crustă de spanac şi risotto cu sos demiglace, iar cozonacul este înlocuit de panettone. Preţul unei mese de Paşte la un restaurant a la carte este de aproximativ 140 de lei de persoană.
Turiştii care vor petrece Paştele pe Valea Prahovei sau în Poiana Braşov au mari şanse să poată schia, anul acesta. Autorităţile braşovene au anunţat că, în contextul temperaturilor scăzute, în Poiana Braşov au pus în funcţiune tunurile pentru zăpadă artificială şi au prelungit sezonul de schi, în timp ce la Sinaia, pe domeniul de la 2.000 de metri altitudine din Masivul Bucegi, la început de aprilie mai multe pârtii sunt în continuare amenajate şi deschise.