
În perioada pandemiei, Paul și Iulia, doi tineri antreprenori, cu businessuri în IT și producție publicitară, au hotărât să investească într-un proiect turistic în zona Brașovului. Complexul din Peștera cuprinde două cabane A frame și un chalet cu arhitectură nordică. Șantierul a durat un an și jumătate și a presupus o investiție de 750.000 euro.
Obișnuiți să călătorească des în străinătate, Paul și Iulia s-au văzut nevoiți să își adapteze planurile în plină pandemie, când deplasările au fost limitate de contextul sanitar. Au profitat însă de fiecare relaxare a regulilor și, ori de câte ori li s-a ivit ocazia, au luat țara la pas, cu cortul în spate. Așa au descoperit zonele din apropierea munților Piatra Craiului, satele Peștera, Măgura, Șirnea și Poiana Mărului. Peisajul li s-a părut incredibil, iar la scurt după prima venire aici, au început să discute serios despre posibilitatea de a investi în zonă.
„În timpul pandemiei, proiectele noastre au fost încetinite. A fost o perioadă în care am avut timp să analizăm și alte posibile proiecte antreprenoriale”, povestește Paul. „Ne-au plăcut mult zona și proximitatea de București. Am revenit multe weekenduri la rând, am bătut din poartă în poartă și am întrebat sătenii dacă știu terenuri de vânzare în apropiere. Din fericire, am găsit acest loc cu priveliște directă către munții Piatra Craiului la vest și către Bucegi la est. Se află la doar două ore și jumătate distanță de București, ceea ce mi se pare absolut ideal”.
Bugetul proiectului s-a dublat din cauza scumpirii prețurilor la materialele de construcții
Șantierul a început în iulie 2021 și a durat un an și jumătate. Complexul Amont Chalet este alcătuit din două cabane A frame și un chalet cu arhitectură de inspirație nordică. Lucrările au fost destul de anevoioase din cauza echipelor de constructori care au întârziat termenele de execuție. O problemă și mai mare a fost, însă, explozia prețurilor la materialele de construcții, care a dus la dublarea costului investiției.
Mai multe detalii, pe lovedeco.ro.