
IPS Daniel a țipat astăzi la angajații din Patriarhie și le-a cerut să modifice calendarele ortoxe pe anul în curs după ce a primit o circulară pe firul roșu de la însuși Dumnezeu. Potrivit acesteia, românii de rit ortodox nu vor mai avea interzis la muncă. Asta după câțiva ani de observație, în care Sfântul Petru, trimis în misiune în zona Apața – Budila, a realizat cât de înapoiați suntem față de țările vestice.
Românii nu sunt foarte încântați de această decizie. „Măcar până acum aveam o scuză că nu munceam, pentru că numai luai puțin lopata în mână și în jurul tău se făcea imediat sărbătoare cu cruce roșie și era păcat să începi să lucrezi. De acum va trebui să recunoaștem că suntem un neam de leneși și că trebuie să aducem moldoveni din India și din Nepal să ne muncească pe aici”, a declarat reprezentantul unui trib ortodox din sudul Apaței.
Printre lucrurile care nu se făceau de sărbători se numărau construcția de autostrăzi, spălatul hainelor, lucrările agricole etc. Acesta este și motivul pentru care nu avem autostrăzi, iar mii de hectare zac nelucrate.
(Chiar dacă acest articol este semnalizat ca fiind pamflet, vă mai aduce aminte că este 1 aprilie)