Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Brașov au organizat și desfășurat acum 2 zile o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale asociate cu provenienţa materialului lemnos, a trasabilităţii și transportului acestuia.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii brașoveni au constatat 4 infracțiuni, din care o infracțiune prevăzută de Codul Silvic și 3 infracțiuni de ”fals informatic”. Ca urmare, polițiștii au dat amenzi în valoare de 37.000 lei, și au confiscat 84 m3 material lemnos, în valoare totală de aproximativ 19200 lei .
Totodată , în cadrul acțiunii s-a dorit și impunerea unui climat de disciplină în rândul conducătorilor de autovehicule dar şi a pietonilor, în ceea ce priveşte respectarea în trafic a regulilor de circulaţie, reducerea numărului de accidente rutiere grave şi a consecinţelor acestora în mediul rural. Drept urmare, au fost aplicate alte 34 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea altor acte normative cu privire la circulația rutieră, în valoare totală de aproximativ 10 000 lei.