
S-a deschis laboratorul de Tomografie Computerizată din cadrul Spitalului Municipal Săcele.
„În momentul de față, în Spitalul Municipal Săcele se realizează computer tomografii pentru pacienții din structurile de spitalizare continuă, pentru unele specialități în spitalizarea de zi, dar și contra cost, cu prețuri comparabile cu celelelalte unități medicale din județul Brașov. Investigațiile se efectuează după un program bine stabilit și numai cu recomandare medicală din partea unui specialist. Pentru programări pacienții pot apela numărul de telefon 0368.005.356, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 16.00. În viitorul apropiat, unitatea va demara procedurile de contractare a serviciilor de imagistică și radiologie prin computer tomografie cu CJAS Brașov”, au precizat reprezentanții unității medicale.
Tomografia Computerizată reprezintă o metodă de diagnostic imagistic ce folosește razele X pentru a realiza imagini detaliate ale structurilor interne din organismul uman. Aceasta poate fi utilizată pentru a studia orice segment al corpului uman:
- craniu (evidențiază accidente vasculare, tumori cerebrale, traumatisme cu sau fără contuzie cerebrală);
- torace (evidențiază leziuni pulmonare, cardiace, mediastinale);
- abdomen și pelvis (organe digestive, sistem urinar, sistem genital etc.);
- membre superioare și inferioare