Mai mulți studenți ai Universității din București (UB) au primit ieri pliante despre cariere în Serviciul Român de Informații (SRI) pe culoarul principal al Facultății de Litere. Acestea au fost furnizate de un tânăr care stătea în preajma unor standuri cu oferte de locuri de muncă și burse de studii prezentate în cadrul “Career Fest”, care se ține până miercuri, 22 martie, în holul de marmură al facultății, potrivit mai multor studenți.
Conform imaginilor cu o broșură incompletă, obținute de Edupedu.ro, sunt informații despre ”Cum puteți deveni ofițer SRI”, cu explicații pentru elevii de liceu, studenți și absolvenți de studii superioare, detalii despre ce presupune selecția și faptul că este deschisă permanent:
”Căutăm continuu ofițeri operativi, ofițeri analiști, specialiști tehnici și, pentru situații punctuale, suntem interesați în a selecta psihologi, lingviști, juriști, personal medical, personal logistic, financiar”.
”Puteți aplica pentru un loc în echipa SRI oricând găsiți un rol care vi se potrivește și oricând simțiți că puteți adăuga entuziasm și pricepere misiunilor noastre”, scrie în pliant.
Campania organizată de SRI în universități vine în contextul în care specializarea „Psihologie” de la Academia SRI se desființează, la cererea instituției către Ministerul Educației. Psihologia de la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” este înlocuită din toamnă cu licența în „Operațiuni de intelligence”, ai cărei absolvenți vor fi „angajați ca agenți operativi” ai serviciului secret, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern .
De acum un an, SRI a lansat o campanie “la vedere” de recrutare a studenților din diverse domenii, de la universități de stat. Între altele, campania era salutată, atunci, de rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David, care aprecia că “e un semn foarte bun și mă bucur că semnul ăsta îl dă directorul actual al SRI-ului, care e absolvent al UBB-ului și eu cred că știe ce face”.
Pentru anul universitar 2023-2024, SRI a solicitat aproape 100 de locuri în alte universități, preponderent în domeniul tehnic. 48 sunt la Universitatea Politehnica din Bucureşti.
În ianuarie 2022, studenții Facultății de Filosofie a Universității din București au fost anunțați oficial de instituția de învățământ superior că își pot începe o carieră în Serviciul Român de Informații (SRI). Facultatea de Filosofie le transmitea propriilor studenți că pot candida “pentru încadrarea ca ofițeri operativi și ofițeri analiști” în SRI și le oferă tinerilor informații de îndrumare din Broșura “Carieră în Serviciul Român de Informații”, “Ghidul Candidatului” în SRI, precum și o adresă la care să își trimită CV-urile.
Același Ghid de recrutare pentru SRI fusese diseminat către propriii studenți și de Universitatea Transilvania din Brașov, pe 20 ianuarie 2022.