Piața imobiliară clujeană nu încetează să uimească. După garsoniera de 11 metri pătrați pentru care se cereau 37.000 de euro, a urmat garsoniera cu toaleta „în dulap”, de 16 metri pătrați, pentru care se cer 53.000 de euro.
Astfel sună anunțul de pe Imobiliare.ro: „Vânzare apartament o camera în zona Astoria Centru situat în bloc tip vilă de 3 etaje construit în anul 1970. Apartamentul este situat la etajul parter, are chicinetă, este tip studio și are o suprafață totală de 20 metri pătrați, respectiv 16 metri pătrați suprafață utila. Apartamentul este contorizat, finisat, parchet, gresie, faianță, geamuri termopan, parțial mobilat și utilat.”
Prețul propus este de 53.000 de Euro, negociabil. Aceasta înseamnă 3.312 euro pe metru pătrat, un preț de locuință de lux, aflate în centrul orașului, potrivit Adevărul.ro.
Locuința este foarte mică și înghesuită: bucătăria este amenajată într-un colț al camere și constă dintr-o masă, o chiuvetă și o friteuză.
De asemenea, toaleta minusculă a fost amenajată într-un soi de debara, cu niște uși lamelare, de șifonier, care permit aerisirea, probabil din cauză că nu există fereastră.
Piața imobiliară clujeană este cunoscută pentru astfel de aberații. În perioada comunistă, s-au construit mai multe blocuri cu garsoniere de 11 metri pătrați, care au fost scoase la vânzare cu prețuri de locuințe de lux, acum.