
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rupea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
Astfel, la data de 17 martie 2023, în jurul orei 13.30, polițiștii au oprit în trafic, pe strada Cetății din localitate, un bărbat, în vârstă de 28 ani, care conducea un autoturism, fără a avea montate plăcuțele cu numerele de înmatriculare.
În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române, a documentelor personale și ale vehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că autoturismul fusese achiziționat din Germania și ulterior radiat din circulație.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.