România pierde aproape 400 de locuitori în fiecare zi, iar în fiecare an pierde echivalentul unui oraș cât Piteștiul. Deputatul Robert Sighiartău propune un pachet legislativ amplu care cuprinde mai multe inițiative ce vizează sprijinirea familiilor, încurajarea natalității și protejarea copiilor, informează Mediafax.
„România pierde aproape 400 de locuitori în fiecare zi, o statistică alarmantă care se traduce în pierderi economice, sociale și culturale majore pentru țară. În fiecare an, pierdem echivalentul unui oraș cât Piteștiul, iar până în 2050, numărul de locuitori din România se va reduce la 14 milioane. Aceste cifre sunt tulburătoare și trebuie să ne mobilizeze pentru a lua măsuri concrete în vederea combaterii declinului demografic. Consecințele acestei situații sunt multiple și grave. Reducerea populației duce la îmbătrânirea accelerată a societății și la dificultăți de adaptare. Duce la scăderea forței de muncă, a numărului de contribuabili și a veniturilor bugetare, concomitent cu creșterea cheltuielilor în domeniul sănătății. Practic, vom avea costuri din ce în ce mai mari, iar venituri din ce în ce mai mici. În ultimă instanță, scăderea și îmbătrânirea populației vor duce chiar la diminuarea influenței politice și economice a României pe plan internațional, ca o țară din ce în ce mai mică și mai puțin relevantă”, transmite Robbert Sighiartău.
Pachetul legislativ propus de deputatul PNL
Deputatul PNL propune un pachet legislativ amplu care cuprinde mai multe inițiative ce vizează sprijinirea familiilor, încurajarea natalității și protejarea copiilor.
Printre inițiativele liberalului se numără „Familii mari, taxe mici. Reduceri fiscale pentru familiile numeroase, care vizează deduceri personale din venitul net lunar din salarii pentru acei contribuabili care au persoane în întreținere, „Masă caldă pentru copii. Nicio zi fără o masă caldă, la creșă și grădiniță”, pentru asigurarea unei mese calde în creșele și grădinițele de stat, particulare sau confesionale, astfel încât toți copiii să beneficieze de acest avantaj, „Alocații dublate pentru părinții singuri. Sprijin crescut pentru familiile monoparentale”, „Curse școlare gratuite. Alături de copiii noștri în fiecare călătorie”, „Kiss & Go. Lasă copilul la şcoală în siguranță”, respectiv o zonă de oprire pe termen scurt, în care șoferii au permisiunea să oprească și să staționeze pentru o perioadă scurtă de timp – nu mai mult de două minute – în timp ce elevul coboară sau urcă în mașină, astfel încât copiii să poată merge între mașină și școală în siguranță, precum și „Card de reduceri pentru familiile numeroase. Recunoaștere legală și facilități”
„Aceste proiecte și măsuri nu sunt singurele pârghii în politicile de redresare demografică. În Campania #ViațăpentruRomânia am propus și vom propune mai multe inițiative complementare. Toate acestea sunt prime măsuri ce trebuie să facă parte dintr-o lungă campanie care să vizeze politici directe și indirecte de stimulare a natalității pentru că viitorul României este în joc”, încheie Sighiartău.