Regulamentul Codului rutier a suferit o serie de modificări substanțiale în luna februarie, una dintre cele mai notabile schimbări apărute vizând clarificarea regulilor de circulație în sensurile giratorii. Acum, spre deosebire de ce se întâmpla anterior, legislația privind circulația în sensul giratoriu ar trebui să fie mai clară, iar soluțiile date în cazul accidentelor rutiere petrecute în acest tip de intersecții să fie aceleași.
În primul rând, odată cu apariția HG 130/2023, acum câteva zile, regulamentul de aplicare a Codului rutier a fost modificat, astfel încât el conține acum definiția intersecției cu sens giratoriu, informează AvocatNet.ro.
Concret, regulamentul definește acum intersecția cu sens giratoriu ca fiind intersecția dirijată, semnalizată ca atare, prevăzută cu una sau mai multe benzi de circulație, în care circulația se desfășoară într-o singură direcție în jurul unei zone centrale.
Nu le poți „lua fața” celorlalți, ca să ieși din giratoriu
Apoi, regulamentul stabilește acum că, în cazul intersecțiilor cu sens giratoriu, conducătorii de vehicule trebuie să respecte regulile privind circulația pe benzi, având obligația să semnalizeze din timp părăsirea intersecției și să se asigure că o pot face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. Cu alte cuvinte, nu poți să ieși direct de pe banda trei a giratoriului și să le tai fața celor de pe celelalte benzi, lucru care este din nefericire o practică pentrumulți șoferi.
De asemenea, șoferii sunt obligați să acorde prioritate de trecere atunci când urmează să pătrundă într-o intersecție cu circulație în sens giratoriu față de cei care circulă în interiorul acesteia.
De fapt, regula generală este, potrivit Codului rutier, că, în intersecțiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circulă în interiorul acestora au prioritate față de cele care urmează să pătrundă în intersecție.
În fine, în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, este interzisă oprirea voluntară a vehiculelor. Este considerată oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, dacă aceasta se încadrează într-o durată de cel mult cinci minute.
Era nevoie de ajustarea regulilor circulației în intersecțiile cu sens giratoriu, potrivit guvernanților, deoarece ele nu erau suficient de clare și, în mai toate cazurile, generau interpretări diferite în cazul accidentelor auto petrecute acolo.
Alte modificări ale Codului Rutier
Odată cu clarificarea regulilor de circulație în sensurile giratorii au apărut mai multe alte schimbări la regulamentul Codului rutier. De pildă, au apărut regulile în baza cărora se poate aplica interdicția de a conduce mașini pe teritoriul țării noastre pentru șoferii ce dețin permise de conducere străine și au apărut mai multe cazuri în care se eliberează dovadă înlocuitoare a permisului auto cu drept de circulație.
Totodată, s-a stabilit că șoferilor li se va retrage permisul auto (adică nu mai pot conduce timp de câteva ore) dacă refuză testarea pentru alcool sau substanțe psihoactive.
4 comentarii
Nimeni nu zice nimic de respectarea indicatiilor de marcaj , daca ai sageata pe banda inainte sau la inainte si dreapta cum poti sa mai faci stanga in sensul giratoriu de pe banda respectiva …. in cazul unui accident devine culpa comuna pentru ca nu ai respectat indicatia iar celalat care a schimbat banda nu ti-a dat prioritate …
cum sa devina culpa comuna cand nu se respecta marcajul de la intrarea in intersectie ? sa faca bine sa monitorizeze intersectiile. video.
Solutia este mult mai simpla si
logica. Iesirea din Giratoriu se prepara de la intrare i.e. intri pe banda care’ti permite iesirea fara sa tai o alta banda.
După „logica” ta, ar trebui să folosim toți doar banda exterioară, care permite, după cum elucubrezi mai sus, să părăsești giratoriul fără să tai o altă bandă. Unde ai luat permisul, la Pitești sau la Suceava?