Zacusca, unul dintre alimentele favorite din timpul postului, dar nu este de Post! Chiar dacă este făcută exclusiv din legume, conține un anumit ingredient pentru care există dezlegare doar în anumite zile.
Postul cel Mare amintește de Patimile și Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos, motiv pentru care este cel mai aspru Post al Bisericii Ortodoxe. În zilele de sâmbătă și duminică, atunci când se săvârșește Sfânta Liturghie, există dezlegări la anumite alimente, potrivit rânduirii canoanelor Bisericii, scrie creștinortodox.ro.
Ce ingredient nu este de fapt de post
Alimentația în perioada postului este formată, în principal, din legume și fructe, precum și diferiți înlocuitori al produselor de origine animală, cum a fi laptele de soia, brânza tofu și pateul vegetal. Zacusca este, de departe, una dintre vedetele perioadei de Post. Dacă la anumite produse, precum napolitanele, oamenii citesc cu atenție eticheta înainte de a le consuma în această perioadă, numeni nu s-ar fi așteptat ca și zacusca să fie pe lista alimentelor interzise.
Credincioșii își pot da seama de acest lucru din cărțile bisericești, unde sunt menționate, de asemenea, și dezlegările.
Postul Paștelui presupune dezlegare la untdelemn, vin și, mai rar, la pește. Uleiul preprezintă un aliment de bază din hrana noastră, de zi cu zi, aliment pe care îl putem aprecia la adevărata sa valoare, doar postind fără el. Uleiul dă gust mâncărurilor și ne întărește trupul, însă, pe timpul Postului Sfintelor Paști, cel mai aspru post al Bisericii Ortodoxe, acesta poate fi consumat doar în zilele de sâmbătă și duminică.
Din moment ce orice conservă de zacuscă este făcută cu ulei, acest lucru face, în mod automat, ca produsul să fie unul „de dulce”, după cum spun preoți din Biserica Ortodoxă Română. Practic, și în cazul cartofilor prăjiți se aplică aceeași regulă, după cuma spus un preot, uleiul schimbând gustul mâncării, poate fi considerată o desfătare.
Când este dezlegare în Postul Paștelui
Se consumă ulei și vin în zilele de sâmbătă și duminică, după Sfânta Liturghie, dar și în zilele în care sunt rânduite sărbători însoțite de semnele „cruce roșie” sau „cruce neagră”, dacă acestea nu pică în prima sau ultima săptămână a Postului Mare, care sunt săptămâni de ajunare și post aspru.
Se mai face dezlegare la vin și în ziua de joi, în săptămâna a cincea a postului, după ce (miercuri) se citește în întregime Canonul Sfântului Andrei Criteanul, și în Joia Mare, când s-a petrecut Cina cea de Taină.
Peștele poate fi consumat doar de două ori în perioada acesrui Post: în ziua de 25 martie, când se praznuiește Buna Vestire și în a șasea duminică, a Floriilor, când se praznuiește Intrarea Domnului în Ierusalim.