Secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Csilla Hegedus, a anunţat vineri că a fost încheiat contractul de promovare culturală de circa 10 milioane de euro prin care vor fi aduşi influenceri străini în România. Aceștia vor promova țara noastră ca destinaţie culturală în reviste şi publicaţii din străinătate, printre care şi National Geographic.
„Este proiectul nostru România Atractivă, cel mai mare proiect de restaurare şi punere în valoare a patrimoniului cultural al României, din care restaurăm 240 de obiective şi promovăm alte 700”, a spus Hegedus la o conferință de presă, potrivit Agerpres. „Am semnat şi contractul de promovare în valoare de aproape 10 de milioane de euro. Este cel mai mare proiect de promovare culturală a României şi, pe lângă realitate vizuală, pe lângă prezentarea vizuală în mod interactiv al acestor situri, vrem ca şi National Geographic şi toate publicaţiile de marcă din Europa şi nu numai să scrie despre ce avem noi aici în ţară (…). Motiv pentru care vom aduce inclusiv influenceri din străinătate ca să scrie despre noi, pentru că noi ştim că avem aceste valori extraordinare, dar altcineva nu va şti decât dacă se vorbeşte despre acest lucru”, a adăugat ea.
Proiectul prevede promovarea mai multor obiective culturale şi turistice din România în străinătate.
Un comentariu
Ca si prezenta turistica in Romania 🇷🇴, Israelieni se gasesc pe locul al doilea: eu si sotul meu israelian, am participant la in Februarie 2023 la Expozitia de Turism din Bucuresti.
Cu toate ca, iubind Romania si find dispus sa creeze/promoveze situri in limba ebraica pentru business -uri romanesti, interesul s-a dovedit destul de scazut.