Edilii brașoveni au reluat demersurile urbanistice pentru a actualiza studiul de fezabilitate aferent modernizării străzii Aurel Marin, care este paralelă cu Calea București. Aceasta creează o conexiune cu străzile Poienelor și Brazilor dinspre zona Selgros, dar, deși a apărut „pe hartă” de ani buni este încă la stadiul de „uliță”.
Pentru a intra în programul de modernizare, Primăria a emis certificatul de urbanism aferent actualizării studiului de fezabilitate, potrivit acestuia, proiectul urmând să includă și amenajarea a două sensuri giratorii.
Giratoriile vor fi pe modelul „gemenelor” din intersecția de la Gemenii. Astfel, primul dintre acestea va fi construit la intersecția cu străzile Brazilor și Poienelor, iar cel de-al doilea rond, la doar câteva zeci de metri distanță (înspre clinia Kron Vet). Acesta ar urma să facă legătura cu o nouă stradă care este proiectată dinspre Calea București, respectiv din sensul giratoriu de la Selgros. Aceasta ar urma să fie o nouă cale de acces spre cartierul Noua, ținând cont că șoferii care vin dinspre Dârste nu pot intra direct spre Brazilor.
Noua stradă este prevăzută în Planul Urbanistic Zonal valabil pentru respectivul perimetru, după cum ne-au declarat reprezentanții Primăriei Brașov.
.