În data de 7 martie, în localitatea Colun, polițiștii Secției Porumbacu de Jos au oprit un autoturism condus de un brașovean în vârstă de 22 de ani.
„Testarea tânărului cu aparatul Drugtest a indicat un rezultat pozitiv la metamfetamină, șoferul fiind apoi însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.
La nivelul Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive”, au precizat polițiștii.