
Un cuplu din județul Sibiu s-a trezit cu o cisternă încărcată cu ciment în sufragerie. Locuința a fost serios avariată, dar oamenii sunt ușurați că au scăpat cu viață, conform stirileprotv.ro
Casa lor – amplasată într-o curbă din satul Scoreiu, pe DN1, la granița cu județul Brașov – a mai fost lovită și anul trecut. În zonă sunt multe accidente, spun localnicii: șoferii circulă ca pe autostradă, deși viteza e limitată pe alocuri la 30 de kilometri pe oră. Disperați, oamenii cer măsuri suplimentare, precum amplasarea unor radare fixe.
Cu câteva zile în urmă, în jurul ore 5 si jumătate dimineața, o familie s-a trezit cu o cisternă în sufragerie. Din fericire, se aflau în altă cameră.
Corina Popa, proprietar casă afectată: „Aici dormim, că aici pe partea asta canapea fiind mai către perete, peretele a venit pe pat cu cărămizi, vă dați seama ce putea fi. Dacă treceau oameni care mergeau spre locul de muncă, putea să vină să-i zdrobească de casă”.
Nu este prima dată când șoferii vitezomani le-au pus viața în pericol. Anul trecut, s-a întâmplat de câteva ori. O mașină de mare tonaj le-a distrus colțul casei și o parte din gard.
Corina Popa, proprietar casă afectată: „Am vrut liniște, logic, de aia am plecat de la oraș, să venim la țară și avem parte doar de surprize”.
Acum, oamenii încearcă din nou să repare stricăciunile.
Ovidiu Bolhan, proprietar casă afectată: „Hornul a fost rupt în două părți, partea de sus și la fel jos a fost fisurat. Plus că tot acoperișul în sine a fost mișcat”.
Așa se circulă tot timpul pe Drumul Național 1, în localitatea Scoreiu. Noapte sau zi, șoferii merg ca pe autostradă, se plâng localnicii.
Localnic: „Ce să mai… Că pe trotuar ți-e frică să mergi! Pe lângă șosea. S-a pus o limită de 30 de km la oră dar degeaba că nu se respectă. Au fost multe accidente în curba asta, în porțiunea asta”.
Localnic: „Dincolo tot așa scrie 30 (la oră) și întră cu 100 la oră, păi de aia se întâmplă la noi accidente aici, omoară oameni, nu știi unde să mergi pe partea asta. Nu ai unde să te ferești”.
Drumarii au fost nevoiți să înlocuiască de mai multe ori parapetul de la marginea drumului și au suplimentat balustradele din apropierea curbelor periculoase.
Purtătorul de cuvânt DRDP Brașov, Robert Elekes, a declarat că s-au luat toate măsurile : „Noi am luat toate măsurile posibile în zona respectivă. Cu toate acestea în continuare ne confruntăm cu accidente foarte dese”.
Localnicii strâng semnături pentru o petiție, în speranța că autoritățile vor găsi soluții mai bune pentru siguranța lor, precum amplasarea unor radare fixe.
2 comentarii
Cisternă cu ciment???
Ați mers spre Făgăraș, tot DN1, cu viteza legală în localități? Și nu s-a lipit nici un netrebnic cu TIR-ul de spatele mașinii dumneavoastră? 90, 100, chiar 110 km / oră, dacă îi vezi pe autostradă prin Ungaria, Austria sau Germania nu trec de 80, cât este limita, că deh, amenzile sunt mari. Dar în România merge. De ce nu face acest drum o mașină de poliție neinscripționată care să respecte cu strictețe limitele de viteză? Ar face bani să construiască autostrada Brașov – Făgăraș destul de repede.