O locomotivă a rupt firul de contact în zona stației Ploiești Sud, iar din această cauză trenurile care tranzitează zona au întârzieri enorme.
Circulația feroviară pe raza stației Ploiesti Sud s-a desfășurat în condiții speciale la primele ore ale dimineții, din cauza unui deranjament la linia de contact, provocat de un tren de călători, la ieșirea din Depoul Ploiești, a informat Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA.
Ea a precizat faptul că un tren de călători (RE 5032 al SNTFC CFR Călători), la ieșirea din Depoul Ploiești, și-a rupt pantograful locomotivei, a rupt firul de contact, pe zona diagonală, și a înterupt alimentarea cu energie pe raza stației Ploiesti Sud, fiind afectate toate trenurile care au tranzitat stația.
A fost necesară intervenția cu personal specializat și drezine pantograf pentru înlocuirea firului de contact și a componentelor avariate. Trenurile de călători au circulat tractate cu locomotive Diesel, prin Ploiești Triaj, până la ora 7.37, când s-au repus sub tensiune liniile 1-3 din stația Ploiesti Sud și firul 2 aferent secțiunilor Ploiești Sud-Ramificație Ploiești și Ploiești Est-Ploiești Sud.
„CFR Călători informează că circulația feroviară în stația Ploiești Sud a fost perturbată ca urmare a unui deranjament survenit în sistemul de preluare al tensiunii de la firul de contact. Cauzele ce au generat acest deranjament se vor stabili de comisia de cercetare aflată la fața locului. CFR Călători a pus la dispoziția managerului de infrastructură – CFR SA, locomotive diesel pentru a se putea asigura tranzitarea zonei afectate, până la remedierea deranjamentului. La ora 08:50 s-a repus sub tensiune linia de contact. Trenurile afectate au fost: R 5032, IRN 1668, IRN 1654, IR 1571, R 5011, IR 1661, IR 1571, R 5002, R 5072, R 5012, R 6010, IRN 401. Este posibil să se înregistreze întârzieri suplimentare în circulația trenurilor de călători care străbat această zonă. CFR Călători cere scuze călătorilor pentru neplăcerile întâmpinate”, informează CFR.