Până acum, rudele unui pacient decedat aveau acces la datele medicale ale acestuia doar dacă exista un consimțământ explicit în acest sens. Această situație s-a schimbat de joi, odată cu oficializarea unei ordonanțe de urgență, astfel încât, la decesul unui pacient, toate informațiile medicale ce-l vizează să fie furnizate rudelor.
Astfel, prin OUG 6/2023, ce se aplică din 2 martie, a fost completat cadrul legal privind drepturile pacientului, respectiv Legea 46/2003 a drepturilor pacientului.
Mai exact, legea permite de-acum, cel puțin teoretic, aparținătorilor, moștenitorilor ori rudelor de până la un anumit grad de a avea acces la datele medicale ale pacientului după decesul acestuia, dacă el s-a aflat în imposibilitatea de a-și exprima consimțământul, notează avocatnet.ro.
Ordinea în care au rudele acces, la cerere, la dosarul medical al unui pacient după moartea acestuia este următoarea:
- soțul supraviețuitor;
- descendenții – copii, nepoți etc.;
- ascendenții – părinți, bunici etc. (sau tutorii);
- rudele în line colaterală până la al patrulea grad (inclusiv) – frații sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau mătușa și nepotul, de gradul al treilea, verii primari, de gradul al patrulea.
Totuși, rudele vor putea avea acces la datele medicale doar după ce sunt stabilite, prin normele de aplicare a Legii 46/2003, situațiile în care pacientul se află în imposibilitatea de a-și exprima consimțământul.
Regulile anterioare, stabilite de Legea 46/2003, stabileau că datele medicale ale unui pacient, respectiv toate informațiile privind starea acestuia, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale, erau confidențiale chiar și după decesul acestuia.
Apoi, aceeași lege prevede că informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres. Așadar, rudele nu aveau până acum acces automat la dosarul medical al unui pacient decedat.