
Un brașovean care a plătit, în 2019, 80% din prețul unei garsoniere în complexul rezidențial Dynamic s-a trezit, acum, la finalizarea construcției, că pentru a intra în posesia acesteia ar trebui să plătească un preț mai mare decât cel convenit anterior. Asta deși predarea a întârziat mai mult de trei ani față de data asumată în contract. „Am primit o înștiințare de la constructor telefonică. Măresc prețul cu aproximativ 12.000 de euro, asta în condițiile în care au avut o întârziere de aproximativ trei ani de la data predării”, a precizat brașoveanul Tudor Anghelescu pentru știrileprotv.ro.
Dezvoltatorul a precizat că nu a reușit să termine blocul la timp deoarece în pandemie aprovizionarea cu materiale a fost greoaie și nici oamenii n-au putut lucra cu eficiența dorită. Între timp totul s-a scumpit. „Sunt niște actualizări de cost raportate la piața materialelor de construcție și a forței de muncă. Sunt niște corecții care au avut loc în piață și au survenit pe intervalul acesta al semnării contractului până la momentul predării imobilului”, susține Daniel Martinaș, directorul general al Dynamic Buildinvest și unul dintre acționarii dezvoltatorului.
Anghelescu a refuzat să plătească în plus, iar acum este în proces cu firma respectivă. Alți clienți au renunțat la apartamentele rezervate. Potrivit dezvoltatorului, oamenii au primit banii înapoi, dar și despăgubiri constând în 20% din suma achitată.
Cu această situație se confruntă o mulțime de români care au contractat locuințele înainte de războiul din Ucraina, când majoritatea materialelor de construcții s-au scumpit, oțelul ajungând să coste, de exemplu, dublu.
O altă societate a avut grijă să prevadă în antecontracte că prețul poate suferi modificări. Unii cumpărători au trecut însă cu vederea paragraful respectiv.
Unul dintre clienți a spus că a priomit o notificare prin care era anunțat de dezvoltator că este nevoit să ajusteze prețul, „datorită unor aspecte neimputabile dezvoltatorului, scumpirea fiind de aproximativ 13.000 de euro”. Acesta a renunțat la apartament. În acest caz, susţin clienţii, firma nu a acordat compensații.
Cu banii primiţi înapoi, oamenii spun că nu mai pot cumpăra acum o locuință similară celei pentru care semnaseră un contract în 2021.