
Dezvoltatorul Urban Invest a început anul trecut lucrările și la ultima etapă a ansamblului de pe strada Carpaților nr. 93, respectiv zona de funcțiuni mixte, unde ar urma să fie ridicată și cea mai înaltă clădire de la poalele Tâmpei, cu o înălțime de 70 de metri.
Recent, Primăria Brașov a emis autorizația de construire pentru acest imobil, care ar urma să aibă două subsoluri, parter și 20 de etaje. Potrivit documentului, clădirea va funcționa ca aparthotel cu 157 de unități de cazare, iar până la cel de-al doilea etaj va avea o serie de alte funcțiuni complementare. Procentul de ocupare a terenului este de 5,77% și ar urma să fie amenajate și 66 de locuri de parcare. Durata de execuție potrivit autorizației este de 36 de luni.
Investiția totală în cele trei clădiri care vor compune această ultimă etapă a ansamblului Urban Plaza este de 120 de milioane de euro și le va oferi viitorilor locatari o diversitate a serviciilor, cu oportunități comerciale, hoteliere, dar și de relaxare, atât într-un parc, cât și într-un centru de fitness și SPA, precum și în atmosfera restaurantelor și cafenelelor.
Dezvoltatorul brașovean Urban Invest a demarat în primăvara lui 2019 lucrările de construcție a noului ansamblu rezidențial Urban Plaza, pe strada Carpaților. În total, în acest complex vor fi amenajate 2.000 de locuințe în prezent lucrându-se la ridicarea ultimelor 4 blocuri din cele 21 proiectate.
2 comentarii
Daca cele 157 de unitati de cazare ar fi fost autorizate drept apartamente, ar fi fost nevoie de peste 300 de locuri de parcare. Pentru aparthotel, regulile sunt mult mai permisive, deci s-a putut cu numai 66 si doar doua subsoluri.
Oare chiar vor functiona toate in regim hotelier?
Bine că nu au declarat că este o casă individuală, cu doar două locuri de parcare. Contructorii vor fi din Turcia?