
Centrul de radioterapie MedEuropa, prezent în România din 2018, are în prezent patru unităţi în Constanţa, Bucureşti, Oradea şi Braşov, în urma unei investiţii totale de 50 milioane de euro. Planurile pentru companie vizează extinderea în Iaşi şi Bacău, iar estimările pentru anul 2022 privind nivelul cifrei de afaceri sunt de 80 milioane de lei.
„Cererea a crescut mult în ultimii ani, ne dăm seama că sistemul medical pentru pacientul oncologic nu a avut reguli şi de aceea au fost etape dificile în dezvoltare. Medici din alte zone nu colaboraseră cu medici oncologi, iar provocarea a fost să educăm şi medicii ca să lucreze coordonat sub umbrela unei comisii oncologice.Este greu să găsim oameni şi depinde mult de locaţii“, a declarat brașoveanul Bogdan Angheloiu, managerul general al MedEuropa România, pentru zf.ro.
Piaţa centrelor de radioterapie pentru pacienţii cu cancer este în dezvoltare, pe fondul creşterii incidenţei acestor boli în rândul pacienţilor, astfel că investiţiile în centre noi continuă, mai ales în oraşele mari. Proximitatea faţă de pacient, dar şi personalul medical specializat sunt două criterii principale luate în calcul la momentul unei investiţii într-un astfel de centru, care poate ajunge şi la 8-10 milioane de euro, din datele oferite de două reţele de clinici dezvoltate în România – Amethyst şi MedEuropa.
„La radioterapie pacientul nu vine o singură dată cum vine pentru o procedură chirurgicală, ci trebuie să vină de 25-30 de ori într-un centru de radioterapie pentru a beneficia de acele şedinţe. Proximitatea este foarte importantă şi acest lucru ne-a determinat să ţinem cont de amplasarea terenurilor pe care dezvoltăm investiţiile astfel încât să fie uşor accesibile pacienţilor, personalului“
MedEuropa este un proiect dezvoltat de Philippe Jacobs, copreşedinte al grupului Jacobs Holdings, un grup de investiţii elveţian cu sediul în Zurich, înfiinţat de antreprenorul Klaus J. Jacobs în 1994, care a dezvoltat afaceri în domeniul ciocolatei şi al cafelei (brandul Jacobs).
Cancerul este a doua cauză de mortalitate în România, după bolile cardiovasculare, potrivit profilului de ţară realizat de Comisia Europeană şi OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică). În România, în 2019 au fost 264 de decese la 100.000 de locuitori din cauza cancerului. În 2022 Programul Naţional de Oncologie a avut un buget de 640 mil. euro, cu doar 7 mil. euro mai mult faţă de anul anterior.