Uniunea Europeană (UE) va încerca să blocheze vânzarea unor dispozitve care consumă foarte multă energie electrică. Astfel, de la 1 martie, ca măsură de economisire a energiei, intra în vigoare noile limite de consum de energie TV și, implicit, un nou regulament privind proiectarea ecologică.
Măsurile se vor aplica pentru monitoare și televizoare și se așteaptă ca acestea să pună o presiune uriașă asupra televizoarelor OLED mai mari, în special a noilor televizoare 8K, scrie ziarulromanesc.de, care citează publicația germană t-online.de. Singurele excepții de la regulament sunt televizoarele care sunt deja la comerciant până la această dată.
Astfel, de la 1 martie, ecranele Full HD pot atinge un EEI (Energy Efficiency Index) maxim de 0,75, pentru rezoluții mai mari și display-uri micro-LED există o limită de 0,90. Problemele cu prevederile legale actuale sunt legate, printre altele, de faptul că cerințele UE pentru afișajele 8K se bazează pe ipoteze ambițioase din 2014-2017, când această tehnologie tocmai era în curs de dezvoltare, potrivit adevarul.ro.
Între timp, afișajele 8K au intrat pe piața internă a UE, la sfârșitul anului 2018, iar MicroLED – abia în 2022. Cu alte cuvinte, scrie sursa citată, cerințele UE nu sunt adaptate la nivelul actual de dezvoltare a tehnologiei.
Eticheta energetică se va schimba
Noile reglementări vizează clasele de eficiență ale televizoarelor. Astfel, „eticheta energetică”, care clasifică toate aparatele electrice de la A la G, se va schimba semnificativ. Conform noii clasificări, televizoare care erau clasificate anterior în clasa de energie A, vor putea fi aucm clasificate n categoria G.
De asemenea, regulamentul de proiectare ecologică va fi înăsprit din martie, 2023, standardul minim va fi apoi clasa F. În acest context, ecranele mai mari de înaltă rezoluție sunt în pericol de a fi oprite de la vânzare.
Măsurile UE vor afecta, în primul rând, furnizorii acestor dispozitive consumatoare de energie, care – astfel – ar trebui, de fapt, interzise în gospodării.
Cerințele în materie de proiectare ecologică, scopul fiind acela de a reduce impactul negativ asupra mediului pe durata întregului ciclu de viață al produsului.
Proiectarea ecologică, pe scurt, constă în implementarea criteriilor de mediu în faza de proiectare și dezvoltare a unui produs. Prin implementarea acestor criterii, se caută ca produsul, în fiecare dintre fazele ciclului său de viață, să nu producă efecte negative asupra mediului.
Un comentariu
mai bine limiteaza timpul de functionare ca s_au prostit masele cu atatea programe