Ministerul Dezvoltării a aprobat finanţarea a încă 10 creşe moderne şi eficiente din punct de vedere energetic, incluse în Programul guvernamental de construire de creşe „Sfânta Ana”, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a anunţat ministrul Cseke Attila.
Ministerul Dezvoltării finanţează, până în prezent, un total de 228 de creşe, dintre care una a fost deja predată autorităţilor locale, la sfârşitul anului trecut, la Fălticeni.
Astfel, în localităţile Valea Lupului (jud. Iaşi) şi Adjud (jud. Vrancea), va fi construită câte o creşă mare, fiecare cu o capacitate de 110 copii, în Victoria, jud. Braşov, va fi construită o creşă medie, cu o capacitate de 70 de copii, iar câte o creşă mică, pentru câte 40 de antepreşcolari, va fi finanţată în Ighiu (jud. Alba), Văleni-Podgoria (jud. Argeş), Sălard (jud. Bihor), Drăgăeşti-Ungureni (jud. Dâmboviţa), Sabasa (jud. Neamţ), Poiana Stampei (jud. Suceava) şi municipiul Satu Mare, scrie mediafax.ro.
„Prin construcţia acestor 10 creşe, creăm 570 de noi locuri pentru copiii din aceste localităţi”, a precizat ministrul dezvoltării.
Ministerul Dezvoltării construieşte creşe în care energia necesară va proveni parţial din surse regenerabile, a precizat ministrul dezvoltării. În 2021, Ministerul Dezvoltării a demarat un amplu program pentru construirea de creşe, prin care vor creşte semnificativ locurile din creşele de stat. Creşele vor fi construite după un proiect tip, elaborat de minister, care vine în ajutorul autorităţilor publice locale şi care va diminua timpul necesar construcţiei.