Discounterul german Penny oferă clienților, în toate magazinele sale din țară, posibilitatea de a retrage în numerar până la 200 de lei, direct de la casa de marcat, când își plătesc cumpărăturile.
Penny a introdus serviciul cashback în toate cele 338 de magazine din România. Acest sistem de retragere numerar la casa de marcat este disponibil pentru toate cardurile de credit sau debit care au această opțiune activă, potrivit companiei.
Clienții care vor să folosească acest serviciu pot retrage cel mult 200 de lei și nu vor fi condiționați de o valoare minimă a bonului de cumpărături pentru a putea retrage bani lichizi la casa de marcat, notează economica.net.
„Suntem foarte bucuroși să introducem serviciul de cashback în toate magazinele din țară. Este o premieră în domeniul retail-ului autohton și avem încredere că putem contribui la dezvoltarea acestui sistem în România. Ne dorim să venim cât mai mult în întâmpinarea nevoilor consumatorilor, iar sistemul cashback reprezintă un serviciu atractiv, deoarece le oferă clienților posibilitatea de a retrage numerar într-un mod simplu și rapid, fără să fie nevoiți să se oprească la un bancomat. În plus, serviciul de cashback ne va ajuta și în procesul de fidelizare a clienților”, a declarat Raffaele Balestra, CFO PENNY România.
Penny este parte a grupului german REWE . Compania a deschis primul magazin pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 338 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 5.800 de angajați.