
Polițiștii rutieri efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce un biciclist a fost implicat într-un accident rutier.
Incidentul a avut loc ieri seară, în jurul orei 17.30, când polițiștii brașoveni au fost sesizați despre producerea sa, pe o stradă, din localitatea Sânpetru.
Cercercetările efectuate în cauză au arătat că incidentul s-a produs ca urmare a coliziunii dintre un bicilist și un autoturism în timpul efectuării unor manevre.
„Tot în contextul acțiunilor de cercetare, polițiștii au stabilit că biciclistul, o femeie de 43 de ani, din aceiași localitate, se afla sub influența băutirilor alcoolice, cu o valoare alcoolică de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. La acest moment, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări sub asapectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, dosar care este instrumentat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care, la finalizarea anchetei, vor fi prezentate concluziile și vor fi dispuse măsurile legale”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliției Județean Brașov.
Un comentariu
Adică ăla cu mașina dac-a băgat de seamă că biciclista a tras la măsea, a dat puțin peste ea – el neavând nicio altă vină decât că a ținut cât mai aproape…