Cetățeni români, aflați la muncă pe teritoriul Norvegiei, au devenit victime ale exploatării prin muncă și/sau ai unor înșelătorii financiare.
„Muncitori români au fost fraudați de compatrioți care, la adăpostul firmelor pe care le conduc, le-au furat cartea de identitate bancară angajaților și au accesat credite foarte mari, la diferite instituții de credit din Norvegia, în numele și pentru angajatul lor. Mulți dintre aceștia au rămas în continuare cu datorii de sute de mii de euro, sume pe care nu au posibilitatea să le achite. În timp ce plățile au ajuns către angajator, facturile și creanțele de colectare a datoriilor ajung la muncitorul imigrant.
Metodele folosite de fraudatori sunt: falsificarea foilor de salariu, falsificarea identității prin atribuirea de funcții de conducere în cadrul firmelor sau, în cazuri mai elaborate,constituirea de firme în numele victimei, iar cei care facilitează solicită un procent de 20-30% din sumă, copie după pașaport, CNP Norvegian și token bancar. Pe lângă suma stabilită de comun acord, fraudatorii “împrumută“ alte sume considerabile fără știința, dar cu documentele păgubitului.
Atașăm la prezenta materiale informative referitoare la intermedierea și plasarea forței de muncă în străinătate”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă din Brașov.