
Netflix ne amenință de mai bine de un an cu noua sa politică de a taxa extra acele conturi pe care le împărțim cu prietenii, iar teste au tot fost realizate în țări precum Chile, Costa Rica și Peru.
Recent, Netflix a anunțat că noile restricții au fost postate „accidental” și că acestea nu vor intra în vigoare. Iată ce a declarat un purtător de cuvânt al companiei: „Pentru o scurtă perioadă de timp, marți, un articol din Help Center ce conținea restricții care se aplică doar în Chile, Costa Rica și Peru, a fost publicat și în alte țări. De atunci l-am actualizat”.
Netflix nu renunță totuși și aceasta ar fi doar o amânare a momentului inevitabil, fiind speculații că până la final de lună martie vor exista noi instrucțiuni legate de împărțirea contului cu prietenii. Vorbim despre același Netflix care a promovat sharing-ul parolei pentru a înregistra creșteri de abonați.
Revenind la acele restricții postate la început de lună, există și puncte care fac din utilizarea Netflix o problemă chiar și pentru deținătorii contului, de exemplu atunci când călătorim. În asemenea scenarii ar fi nevoie de un cod temporar care poate fi folosit timp de 7 zile, de înregistarea device-urilor și alte acțiuni de verificare.