Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor a publicat lista intermediară a centrelor de aport voluntar ce vor fi realizate cu finanțare nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Printre cele 461 de proiecte selectate se regăsesc și cele cinci depuse de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (ADI ISO Mediu), ce vizează amenajarea unor astfel de centre în localitățile Râșnov, Zărnești, Predeal, Tărlungeni și Codlea. Fiecare dintre proiecte are o valoare de 4.558.788 lei, cu tot cu TVA, astfel că suma totală a celor 5 investiții este de 22.793.940 lei.
Președintele Asociației ISO Mediu Brașov, Liviu Butnariu, a precizat că în următoarele zile va fi emis ordinul ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor privind finanțarea proiectelor, apoi vor fi semnate și contractele.
„Noi estimăm că săptămâna viitoare vom semna contractele de finanțare, după care va începe etapa de implementare a proiectelor. În primă fază vom pregăti documentațiile tehnice pentru lucrările de amenajare, apoi vor începe și lucrările. În ceea ce privește dotările, acestea vor fi achiziționate în sistem centralizat de Ministerul Mediului, pentru toate centrele de aport voluntar. Cele cinci centre vor fi terminate anul viitor”, a declarat Liviu Butnariu.
Din ADI ISO Mediu Brașov fac parte toate primăriile din județul nostru, iar cele cinci centre de aport voluntar sunt realizate de asociație în baza unor mandate obținute de la autoritățile locale din Râșnov, Zărnești, Predeal, Tărlungeni și Codlea.
„Aceste centre vor fi amenajate conform unor proiecte tip, ceea ce înseamnă o reducere semnificativă a perioadei de elaborare a documentaţiilor tehnice. Prin amenajarea acestor centre de aport voluntar se vor atinge mai multe obiective. În primul rând, astfel de deşeuri nu vor mai fi aruncate «la grămadă» cu alte gunoaie. De asemenea, odată amenajate aceste centre, oamenii vor avea alternative pentru aruncarea acestor deşeuri şi nu le vor mai arunca diverse locuri cum sunt terenurile virane, malurile râurilor sau alte zone”, a încheiat Liviu Butnariu.
Investiții de aproape 23 de milioane de lei în cinci centre de aport voluntar în județul Brașov. Unde vor fi amplasate acestea
0
Add A Comment
Alte stiri similare
România începe producția de drone, la Brașov, la uzina Carfil. Aici vor fi fabricate mai multe tipuri de drone militare.…
O companie terță, ce executa lucrări de săpătură mecanizată pe strada Calea Harmanului, din Sânpetru, a produs o avarie asupra…
În Poiana Brașov, gradul de ocupare a unităţilor de cazare se apropie de 70% pentru minivacanţa de 1 Mai, mai…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal și au pus în aplicare 3 mandate…
Pe lângă o serie de clădiri emblematice din Brașov, care au fost demolate în anii comunismului (cum ar fi imobilul…
Râmnicu Vâlcea, Brașov și Miercurea Ciuc sunt orașele din România percepute de locuitori ca având cel mai ridicat nivel de…
Primăria Brașov organizează, prin Serviciul Public de Administrare Creșe, Ziua Porților Deschise, sâmbătă, 10 mai 2025, între orele 9:00 –…
Reprezentanții Primăriei Cristian anunță că 8 străzi din zona Vulcanului, comuna Cristian, vor fi asfaltate. Lucrările fac parte dintr-un proiect…
Auchan a lansat sub brandul privat Frățică o bere blondă produsă în România care se vinde la doza de 0,5…
Având în vedere creșterea numărului de turiști din această perioadă, determinată de minivacanța de 1 Mai, Salvamont Romania vine cu…
Flautista Mihaela Manciu și pianista Raluca Stefoni, profesoare la Liceul Vocaţional de Muzică „Tudor Ciortea” au reușit să aducă din…
Un șofer a fost prins rulând cu 197 de kilometri la oră într-o zonă din județul Brașov unde limita maximă…
Primăria Sânpetru a început săptămâna aceasta o acțiune de igienizare a albiei râului Durbav, din zona cartierul Sânpetru Residence și…
Sistemul e-SIGUR funcţionează la capacitate maximă de pe la mijlocul lunii martie -este vorba de 700 de radare amplasate de…
Urbea Food Fest, eveniment gastronomic dedicat întregii familii, se extinde în 2025 cu o serie de cinci festivaluri gastronomice care…
Se spropie perioada vacanțelor, iar reprezentanții Directoratului Național de Securitate Cibernetică atrag atenția asupra capcanelor în care pot cădea românii.…
Polițiștii din Sfântu Gheorghe au emis un ordin de protecție provizoriu, după ce o femeie în vârstă de 66 de…
Primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, a decis astăzi demiterea managerului Spitalului Municipal din Săcele. Primarul motivează această decizie prin calificativul…
La etapa națională a Olimpiadei de Chimie, Colegiul Național Dr. Ioan Meșotă din Brașov a fost reprezentat de patru elevi:…
Biserica Neagră din Brașov găzduiește deschiderea oficială a celei de-a 44-a ediții a Festivalului Internațional al Muzicii de Cameră, un…