Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veșetea, a anunțat în această dimineață că este convins că „în primul an, Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav va avea peste 150.000 de pasageri”. „Vorbeam cu David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România, și îi spuneam că este posibil să ajungem în primii ani la 300.000 de pasageri anual”, a mai precizat sursa citată.
Veștea a mai spus că investiția totală în Aeroportul Brașov – Ghimbav se ridică la peste 300 de milioane de euro și a readus aminte că primele zboruri vor avea loc în 15 iunie. „Lunile februarie și martie sunt tot luni de muncă, invizibilă pentru unii, dar după aceea vom putea veni și cu alte date despre zborurile din Brașov”, a arătat șeful CJ Brașov.
Deocamdată, mai mulți tour-operatori au anunțat că vor avea chartere care vor decola spre Grecia sau Turcia de la Ghimbav. Deocamdată, anunțurile despre cursele de linie se lasă așteptate.
Un comentariu
Noi nu!
Când se va dovedi o gaură neagră la buget ce se va face?