Guvernul României a aprobat, în şedinţa de marţi, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, atestarea ca zone cu resurse turistice 21 de localităţi din 11 judeţe.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, printre aceste localităţi figurează Ticuşu, din județul Braşov.
„Prin promovarea ca zone cu resurse turistice, aceste localităţi vor beneficia de şanse mai mari de dezvoltare, prin atragerea fondurilor europene, ȋn condiţiile ȋn care proiectele de infrastructură turistică, tehnică şi de protecţia mediului vor fi promovate cu prioritate, prin programele naţionale, regionale şi judeţene de dezvoltare”, au transmis oficialii ministerului.
Curioși să vedem ce înseamnă turism la Ticușu, am descoperit că în zonă nu te poți bucura decât de natură. Pe pagina oficială a Primăriei Ticușu sunt promovate doar două obiective istorice – Biserica reformată din satul Cobor, construcţie sec. XV-XIX, monument istoric, și Biserica evanghelică din satul Ticuşu Vechi, construcţie sec. XV-XIX, monument istoric. În schimb, la capitolul infrastructură, comuna nu excelează deloc, având ulițe desfundate și toalete în fundul curții.