Astăzi, va ninge în zonele montane, iar la altitudini mari, vântul va viscoli zăpada. În estul țării, apare soarele și vor fi condiții de producere a poleiului.
Conform meteorologilor, maximele se vor încadra în această săptămână între -4 grade în depresiuni și 5 grade în vest.
În Transilvania, dimineața este ger în depresiuni și se semnalează ceață în unele zone. În zona Brașovului, sunt anunțate ninsori până vineri, iar maximele nu vor trece de 1 grad Celsius, temperaturi cu plus fiind anunțate de marți până joi. În schimb, de vineri se va răci, iar sâmbătă spre duminică ar urma să fie cea mai geroasă noapte, fiind anunșțată o minim de – 13 grade Celsius.
La munte ninsorile apar pe seară și la noapte, în toate masivele și se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va viscoli ninsoarea și va spulbera zăpada depusă, cu viteze de 70-90 de km/h.
Ziua de mâine aduce vreme rece. O să ningă în majoritatea masivelor, mai consistent în Carpații Meridionali și vântul va viscoli ninsoarea la altitudini mari.
Miercuri se anunță o zi rece, chiar geroasă la altitudini mari. Va ninge în toate masivele, iar în în zona Carpaților Occidentali și în nordul Orientalilor se va depune strat consistent de zăpadă.
Joi, vremea va fi rece, mai ales la atitudini mari, pe unde și vântul prinde putere. Cerul rămâne acoperit de nori, va ninge în toate zonele de munte, mai consistent în masivele vestice și în cele nordice.