
Dacă acum iarna ne ia prin surprindere aducând astfel de probleme, nu același lucru se întâmpla și în trecut. Iernile părinților și bunicilor noștri arătau complet diferit. Deși nămeții atingeau deseori chiar metri, nu zeci de centimetri ca acum, deszăpezirea era făcută la standarde ireproșabile. O arată câteva fotografii rare din perioada respectivă. Drumurile erau deszăpezite cu ajutorul utilajelor fabricate în România.
Cu siguranță generațiile părinților și ale bunicilor privesc cu jind la vremurile în care lucrurile se făceau cu totul diferit în România. Toată lumea își amintește că una dintre cele mai mari fabrici de tractoare din Estul Europei era la Brașov. Utilajele care ieșeau pe poarta fabricii brasovene ajungeau și la export. În mare parte erau utilizate însă pentru agricultura din România.
Pentru a a se gospodări ca la carte, municipalitatea din Brașov avea utilaje de deszăpezire fabricate pe plan local. În mod cert nu a mai auzit nimeni în zilele noastre ca zăpada să fie topită pe marginea drumului cu ajutorul tehnologiei, iar apa să fie deversată în canalizări. Ei bine, chiar dacă pare greu de crezut, în anul 1968, acest lucru era posibil în Brașov, potrivit informațiilor publicate de Substantial.ro. Astfel, troienele nu mai rămâneau pe marginea străzilor până când vremea se încălzea și zăpada se topea natural. În 2018, edilii din Capitală au avut o tentativă de a utiliza utilaje de topire a zăpezii, însă ideea a fost apoi abandonată, fără motive prea clare.
Un comentariu
O, nu! Oricine a prins acele vremuri isi poate aminti troienele si zloata, mormanele de zapada neagra care tronau pe strazi pana in aprilie si chiar mai, saptamanile de circulatie oprita dupa ninsori… Nu recreati istoria, doar de dragul banilor!