
Specialiștii în Urbanism din cadrul Primăriei Brașov au avizat conceptul arhitectural pentru transformarea vechii clădiri a hanului Coroana de Aur de pe strada Mureșenilor în unitate de cazare și restaurant, după ce a funcționat ani buni ca sediu administrativ al companiei Aro Palace.
Începând din 2019, noii proprietari au început demersurile urbanistice în vederea renovării și extinderii acestei clădiri, pe care au achiziționat-o în schimbul sumei de 1,2 milioane de euro. În conformitate cu decizia Comisiei de Amenajarea Teritoriului și Urbanism, în conturarea investiției propuse, proprietarii vor trebui să respecte regulamentul aferent PUZ Zona istorică „Brașovul Vechi” și „Cetate”, care impune anumite restricții de construcție.
În conformitate cu proiectul prezentat în 2019 în vederea obținerii certificatului urbanistic, corpul B al fostului han de pe Mureșenilor va fi supraetajat, mansardat apoi amenajat, astfel încât în el să funcționeze spații comerciale și hotel, iar Corpul C va fi „remodelat și reamenajat”.