
Kaufland anunță o nouă locație pe harta expansiunii, în orașul Râșnov. Prin această investiție, compania ajunge la o rețea națională de 161 de hipermarketuri și asigură circa 70 de noi locuri de muncă.
Noul magazin, care va fi inaugurat mâine, se află la ieșirea din Râșnov spre Bran și are o suprafață totală de 5.150 m2, dintre care aproape 3.000 m2 sunt alocați spațiului de vânzare.
Locația dispune de 270 de locuri de parcare, dintre care 8 pentru persoanele cu dizabilități, 7 pentru părinți și locuri cu acces la stațiile e-charge de încărcare rapidă a mașinilor electrice. De asemenea, clienții au la dispoziție și rastele pentru biciclete.
Magazinul va fi deschis între orele 07:30 – 21:30, de luni până sâmbătă și între 8:00 și19:30 duminica.
Pentru plata rapidă a cumpărăturilor, Kaufland pune la dispoziția clienților un număr de 11 case de marcat, dintre care 4 express, de tip self check-out.
Magazinul cuprinde un raion extins de legume și fructe, vitrină cu servire asistată cu o lungime de 20 metri, brutărie, raion de produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie. La punctul Grill din exterior, clienții pot alege dintr-o varietate de mâncăruri gustoase, gata preparate – pui rotisat, pulpe de pui, nuggets, cartofi prăjiți, ceafă, mici, cabanos, băuturi și sosuri.
Galeria comercială oferă clienților accesul la o varietate de magazine și servicii, printre care o farmacie, o cofetărie, case de schimb valutar și un magazin cu produse pentru animalele de companie.
