
Proiectul construcției unui aparthotel cu heliport pe strada 13 Decembrie a obținut aviz favorabil din partea Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism pentru întocmirea Planului Urbanistic Zonal. Dezvoltatorul ansamblului Goldiș Residence din Brașov a început din toamna lui 2021 demersurile pentru a construi un aparthotel cu zece etaje însă în prima formă prezentată documentația PUZ nu a primit avizul de oportunitate, fiind solicitate câteva clarificări.
De asemenea, specialiștii în urbanism i-au solicitat dezvoltatorului completarea informațiilor cu prevederile referitoare la spații verzi, inclusiv minimul de spații verzi pe sol natural, înălțimea maximă a clădirii, precum și suprapunerea propunerii de reparcelare pe toate planșele și profilele stradale.
După cum a declarat anterior pentru BizBrașov Ciprian Lungu, inițiatorul proiectului, aparthotelul ar urma să aibă 100 de apartamente, iar pe acoperiș să fie amenajat un lounge-club cu piscină. Deasupra acestuia ar urma să fie construit și un heliport. „Vrem să construim în stil Dubai, cu multe lumini. Prețul va fi unul adresat clasei lux”, a declarat, pentru BizBrașov, Ciprian Lungu.
2 comentarii
Felicitari! Exact tichia de margaritar ne mai lipsea…
În câmp să-l facă, nu în oraș.