În deceniul trei al secolului trecut, la Brașov se înființa de către societatea „Astra”, sprijinită de „Fundațiile Regale”, primul teatru din România dedicat spectacolelor pentru copii și tineret. Susținut de actori amatori, teatrul a fost creația unui scriitor, regizor, caricaturist, realizator de emisiuni radio și autor de filme animate. Uitat pe nedrept, MARIN IORDA (foto) este creatorul celebrului HAPLEA, cel mai cunoscut personaj de benzi desenate din perioada interbelică și eroul primei animații românești păstrate până în ziua de astăzi, scrie casasfatului.ro.
Teatrul pentru copii de la Brașov a funcționat timp de patru ani, între 1934 și 1938, în sala Apollo, viitorul cinematograf Astra. Inițiativa înființării teatrului a aparținut lui Victor Ion Popa – cel care a scris „Take, Ianke și Cadîr” – un dramaturg și scriitor foarte popular în epocă. Și el, la fel ca prietenul său Marin Iorda, împărtășind o mare pasiune pentru copii. Textul următor nu este doar povestea teatrului pentru copii care a funcționat timp de patru ani la Brașov, ci – mai ales – povestea unui om extraordinar, Marin Iorda.
Cinematograf transformat în teatru
Timp de câțiva ani, după unirea Transilvaniei cu Regatul, „Gazeta Transilvaniei” duce o campanie de presă pentru trecerea imobilului cinematografului „Apollo” în proprietatea statului roman. Un anume Rozner Sandor pretindea, pe baza unor acte dubioase, că statul maghiar i-ar fi închiriat clădirea în 1914 pentru 25 de ani, apoi, în 1919, i-ar fi vândut-o. În urma unei anchete, autoritățile decid că pretențiile lui Rozner sunt neîntemeiate. Astfel, în 7 ianuarie 1921, clădirea este preluată de statul roman și este transformată în Teatrul Național Român și sală pentru întruniri politice și adunări festive.
Pe lângă spectacole ale unor trupe aflate în turneu sau proiectarea unor filme, aici au loc întruniri importante. La una dintre acestea, participă chiar primul ministru Ionel I.C. Brătianu, iar în 1926 și 1927, sala găzduiește concerte susținute de George Enescu.
Închiriat de despărțământul ASTRA
În data de 8 octombrie 1926, despărțământul asociației închiriază sala „Apollo” de la Ministerul Cultelor și Artelor, în schimbul unei chirii anuale de lei 100.000 de lei. Înainte de închiriere, cinematograful aducea un venit anual de 5 milioane de lei. Până la sfârșitul anului 1927, din resurse proprii, despărțământul „Astra” repară sala de spectacole și construiește o sală de dans, urmând ca, în 1928 să doteze scena cu instalațiile pentru decoruri și să renoveze fațada.
După numai un an, despărțământul, „cu sacrificii materiale însemnate, cari se cifrează la circa 1.500.000 lei, a inaugurat, complet renovat, singurul local de teatru românesc din sudul Ardealului”, după cum nota ziarul „Universul” din 3 decembrie 1927, într-o amplă corespondență din Brașov. Ceremonia de inaugurare avusese loc în 1 decembrie, odată cu sărbătorirea Unirii. A participat poetul Ion Minulescu, director general în Ministerul Artelor, condus în respectiva perioadă de săceleanul Alexandru Lapedatu. Vasile Goldiș, președintele Astrei nu a putut fi prezent.
ISTORIA CINEMATOGRAFULUI „ASTRA”.
Sala, renovată pentru ultima oară în 2020, a trecut prin multiple transformări, având perioade lungi în care a fost dezafectată. Clădirea a fost construită la începutul sec. al XIX-lea, fiind iniţial o clădire cu două niveluri, cu o amprentă la sol în forma literei U. Imobilul, cu subsol, parter, două etaje şi pod, este amplasat la limita proprietăţii pe trei laturi şi alipit de clădiri ce sunt realizate în aceeaşi perioadă.Cinematograful „Apollo Bioscop”, care funcționase până în 1914 într-o magazine din lemn pe terenul actualului Parc Titulescu, se mută ulterior în incinta clădirii. Sala este numită, până la preluarea de către statul roman, în 1921, „Apollo”.Și în anii care au urmat, au continuat proiecțiile periodice de filme, dar și concerte, spectacole ale trupelor aflate în turneu sau conferințe. Proiectul unei trupe locale de teatru, condusă de Mișu Fotino (foto), a eșuat după plecarea acestuia într-un turneu.
„Am început de la A”
Iată cum povestea, chiar Marin Iorda, despre venirea lui la Brașov:
„Am văzut pentru prima dată în anul 1924, pe scena unui teatru bucureştean, unde Victor Ion Popia, preţuit şi îndemnat de Nicolae Iorga, trudea de dimineaţă până a doua zi dimineaţa, fiind regizor, scenograf, recuziter, maşinist şi electrician, În acelaşi timp, scrisese un număr de piese scurte, pe care le-a prezentat într-o serie de matinee pentru copiii, «Păpuşa cu piciorul rupt», «Pufuşor şi Mustăcioara», «Insula leneşilor», «Şcoala lui Papuc». La mai puţin de zece ani după ce admirasem spectacolele lui Victor Ion Popa, din îndemnul său, şi în mare măsură ajutat de el, am organizat la Braşov o bună echipă de artişti amatori, ce a activat câteva stagiuni în şir. Am început de la A. Adică de la textul dramatic, scriind primele piese scurte.” (revista „Teatrul”, nr, 2, din 1 februarie 1967).
De la scrierea textelor, la pregătirea actorilor amatori și regizarea spectacolelor, până la pictarea decorurilor și crearea costumelor, Marin Iorda le-a făcut pe toate. Cu o pasiune ieșită din comun, a făcut ca despre Teatrul pentru copii de la Brașov să se vorbească în toată țara. Înainte de asta, însă, Marin Iorda a mai făcut lucruri ieșite din comun.
Publică la numai 13 ani
Încercase o mulțime de meserii, în toate având succes. Pe numele lui adevărat Marin Iordache, s-a născut la data de 1 septembrie 1901 în București. La numai 13 ani, devine colaborator al „Revistei copiilor și a tinerimii”, editată de către C. G. Costaforu, trimițând poezii, povești, glume, anecdote și jocuri distractive. Părinţii îi doriseră însă o viaţă de om „aşezat”. Tatăl, poştaş, l-ar fi vrut ofiţer; mama îl visa popă! A fugit de acasă şi a început să publice ilustrații umoristice și mici plachete satirice în revistele vremii. Fără prea mare efort, își asigura o existență boemă. După primul război, este angajat ca ilustrator și grafician în redacția „Revistei copiilor și a tinerimii”. S-au mai alăturat revistei scriitori ca Ion Slavici, Ion Agârbiceanu sau Victor Ion Popa.
Peste câțiva ani, a început colaborarea la „Adevărul literar”. În anul 1919 a intrat prin concurs la Școala de Belle-Arte din București, avându-i ca profesori pe celebrii sculptori Dimitrie Paciurea și Frederik Storck. Profesând de nevoie gazetăria, a oscilat între proză și desen. Dar celebritatea avea să i-o aducă un personaj ale cărui peripeţii le-au urmărit toți copii români din perioada interbelică.
Un desen devenit celebru
În anul 1924, o dată cu lansarea revistei „Dimineața copiilor”, începe să creioneze un personaj de benzi animate numit Haplea, după scenariul lui Nicolae Batzaria. Are un succes nebun! Nu numai copiii, dar și adulții îl iubesc pe Haplea. Un personaj hazliu, cu un nas rotund ca o pătlăgică, cu o mutră mai rar veselă și mai des uimită, Haplea, s-a transformat în renume şi adesea în poreclă.
Haplea, personajul întotdeauna bine intenţionat, o nimerea de cele mai multe ori cu oiştea un gard. Tras pe sfoară de alţii, reuşea din când în când să-i păcălească şi el. Haplea a intrat în folclor ca o sinteză a mai multor personaje — de la Stan Păţitu’ până la Păcală. Duminică de duminică, timp de 14 ani, benzile desenate din suplimentul „Dimineții” erau așteptate de copiii din toată țara. Revista avea 16 pagini şi, pe lângă poveștile în serial scrise de N. Batzaria sau de alți colaboratori, Marin Iorda avea câte o ilustrație pe fiecare pagină, plus o bandă desenată cu Haplea, începând cu numărul 2. Batzaria scria scenariile pe care le semna Moș Nae și chiar apărea, desenat de Iorda ca personaj care – uneori – interacționa cu Haplea. Spre deosebire de benzile desenate contemporane, dialogurile nu erau trecute în bule, iar textele erau versificate sub fiecare vignetă.
UN TRUST DE PRESĂ PUTERNIC
Audiența „Dimineții copiilor” a depășit cu mult concurența. Alte publicații pentru copii, „Revista copiilor şi a tinerimii”, „Amicul Copiilor”, „Lumea Copiilor”, datorită greutăților financiare ale editorilor și lipsa unei distribuții eficiente, nu reușesc să apară constant. Trustul fondat în 1904 de Constantin Mille are o altă anvergură.
Pe lângă puternicele cotidiane „Adevărul” și „Dimineața”, editata și „Adevărul literar şi artistic”, „Realitatea ilustrată”, „Magazin”, „Cinema”, „Rebus” și „Radiofonia-Adevărul”. Toate acestea au promovat revista pentru copii făcând-o cea mai citită publicație de gen din România. În fotografie, „Dimineața Copiilor”, în perioada în care a fost condusă de Marin Iorda.
NICOLAE BATZARIA, O BIOGRAFIE DE FILM
Născut în 1874 la Cruşovo, Macedonia, într-o familie de aromâni, Nicolae Batzaria (foto) a început să publice în ziarul Adevărul încă de pe vremea când era la liceu. După mulţi ani de viaţă tumultoasă, care ar putea fi oricând subiectul unui film de aventuri – a fost, pe rând, parlamentar şi ministru al Lucrărilor Publice în fostul Imperiu Otoman, se stabilește în România.
Deși pare incredibil, viitorul Moș Nae, creatorul scenariilor despre aventurile lui Haplea, a reprezentat Imperiul Otoman la încheierea Tratatului de Pace de la Londra din 1913. În ianuarie 1915, Batzaria obţine cetăţenia română. Cât durează primul război mondial, se află în Elveţia, într-o misiune de propagandă. În 1922, este ales senator, reprezentând Partidul Poporului, şi până prin 1930, îl va seconda pe N. Iorga în activitatea Ligii Culturale. În 1933, devine deputat liberal de Ilfov, iar ceva mai târziu este numit, pentru puţină vreme, prefect al judeţului Timiş-Torontal.
Renunță la politică și se dedică gazetăriei profesioniste. Publicând de mai mulţi ani în coloanele ziarului Adevărul, la un moment dat propune conducerii acestuia editarea unei reviste pentru copii. Din 1924, scoate „Dimineaţa copiilor”, al cărei director va fi doisprezece ani. Trece director la „Universul copiilor”, din septembrie 1936, pentru alţi nouă ani. O parte importantă a operei lui Batzaria o constituie povestirile scurte pentru cei mici, inspirate de basme turceşti și scrierile memorialistice. Pentru că și-a exprimat în scris simpatiile legionare, a fost considerat de comuniști dușman al poporului. Arestat și închis, moare pe 28 ianuarie 1952, în lagărul de la Ghencea.
Primele desene animate românești
Marin Iorda îl cunoaște în redacția „Dimineții copiilor” pe dramaturgul Victor Ioan Popa. Cei doi leagă o trainică prietenie. Împărtășesc aceleași pasiuni, scriitorul V.I. Popa fiind și el un grafician talentat, care, nu de puține ori, semnează coperța revistei. Amândurora le place interacțiunea cu copiii. Sutele de scrisori venite săptămâna pe adresa redacției îi inspiră. Dar pentru Iorda, personajul Haplea devenise o a doua existenţă. Îl urmărea tot timpul pe stradă, acasă, mereu împins într-o nouă aventură. Așa i-a venit ideea să facă un desen animat. În 1925, a cunoscut un alt protagonist al micii lumi cinematografice bucureștene, desenatorul Aurel Petrescu.
Tatăl acestuia, proprietar al unui mare magazin de delicatese de la întretăierea străzii Buzeşti cu Calea Griviţei, acceptase să-i încurajeze vocaţia cinematografică, punând-o în slujba reclamei comerciale. Aurel Petrescu fabrica scurte animații publicitare: mărci de muştar năbădăioase, şampanie „Mummm!“ căreia dopul îi sarea într-o jerbă de artificii, balete interpretate de tot felul de cutii de conserve. Făcuse chiar câteva scurt metraje de animație, primele din România, având ca protagonist cel mai cunoscut personaj din snoavele populare: „Păcală în Lună” (1920), „Păcală amorezat” (1924), „Păcală și Tândală la București” (1925). Din păcate, niciunul nu s-a păstrat până în ziua de azi.
Din câștigurile obținute la proiectarea reclamelor pe ecranele cinematograelor de cartier, Aurel Petrescu avea bani să-și înoiască aparatura. Așa se face că, în 1926, când l-a cunoscut pe Marin Iorda, Aurel Petrescu i-a pasat amicului cu patru ani mai tânăr, aparatul cu care-l filmase pe Păcală, un antediluvian „Urban”, tocmai bun de dat la fiare vechi.
Articolul poate fi citit în întregime pe casasfatului.ro.
