
Consiliul Județean Brașov va plăti aproape 100.000 de lei pe an chirie Bisericii Evaghelice CA Bartolomeu pentru închirierea unui spațiu pe strada Școlii, acesta fiind folosit și în prezent de Inspectoratul pentru Servicii de Urgență (ISU) „Țara Bârsei”.
Spațiul respectiv a fost retrocedat unității de cult în 2019, iar după trei ani de judecată, decizia a rămas definitivă.
Potrivit unui proiect de HCJ, care ar urma să fie dezbătut astăzi, Consiliul Județean Brașov va plăti o chirie de 8.120 de lei/lună, respectiv 97.445 de lei/an, pentru închirierea imobilului format dintr-un teren de 1.082 de metri pătrați din acte și, măsurat de 940 mp, și dintr-un teren de 1.089 de mp din acte și, măsurat, de 887 mp, pe care este edificat corpul de pază de 22 mp.
Potrivit anexelor proiectului de hotărâre, imobilul s-a aflat în proprietatea Bisericii Evanghelixce CA bartolomeu până în 1948 când a fost etatizat de către comuniști. „La data preluării abuzive de către statul român, pe terenul în suprafață tabulară de 2.171 mp erau edificate trei construcții: una cu destinație administrativă, de 228 mp, care în urma adăugirilor aduse ulterior preluării are 341 mp, un copr de clădire cu destinașia de hală de 92 mp, care în urma adăugirilor are suprafața de 169,6 mp și destinația de sală de pregătire, și un corp de clădire cu destinația de șură de lemn de 18 mp, care în urma adăugirilor, are suprafața de 22 mp și destinația de corp de pază”, se arată în proiect.
În aceste condiții, Biserica Evanghelică CA are de plătit Consiliului Județean Brașov 422.797 de lei, aceasta fiind valoarea adăugirilor aduse de statul român imobilului preluat abuziv în 1948, urmând ca începând de la 1 ianuarie 2023, Consiliul Județean Brașov să plătească o chirie lunară de 8.120 de lei pentru folosirea acestui imobil de către ISU Brașov.