Semnat încă din februarie 2021, contractul pentru construcția ar urma să intre în etapa lucrărilor propriu-zise. Până atunci, Compania Națională de Investiții, care gestionează proiectul, încearcă să depășească etapele birocratice.
Astfel, după ce în decembrie anul trecut s-a semnat un act adițional pentru ajustarea prețului contractului, acum a fost semnat un nou document pentru prelungirea termenului de finalizare a investiției. În conformitate cu un anunț publicat pe platforma de licitații publice, constructorul, compania brașoveană Atlant Building, (care construiește și internatul Școlii Profesionale Kronstadt.) va trebui să finalizeze lucrările până în data de 8 martie 2024. Contractul are o perioadă totală de derulare de 58 de luni, fiind inclusă în acesta și partea de garanție.
Valoarea totală a investiției, finanțată cu bani de la Guvern, este de 26.807.657,33 lei fără TVA, respectiv 31.901.112,22 lei cu TVA, față de cuantumul inițial de 25.398.625,36 lei, fără TVA, respectiv 30.224.364 lei cu TVA.
Cum va fi structura noul cămin
Noul cămin este proiectat să aibă o capacitate de 103 de camere cu câte două locuri și ar urma să aibă chiar și o piscină acoperită. Căminul ar urma să fie dotat cu săli de lectură, săli de mese cu chicinetă, spălătorii, uscătoare, spații tehnice, cabine pentru portari în zona de acces, recepții şi ascensoare pentru persoanele cu dizabilități. La toate acestea se adăugă sisteme de încălzire proprii, rețele de internet și televiziune, sisteme de supraveghere video, sisteme de detecție incendiu şi sisteme de securitate acces cartele. Imobilul va beneficia şi de amenajări exterioare, care vor include alei pietonale şi locuri de parcare pentru autovehicule și biciclete. Clădirea va avea în total 6 etaje, din care ultimele două retrase, dar și două subsoluri, unde vor fi atât locuri de parcare, cât și spații tehnice, dar și un adăpost de protecție civilă pentru 140 de persoane.