Şeful ANAF, Lucian Heiuş, a declarat, vineri, că toate societăţile care se încadrează în OUG 186 (privind unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului
din 6 octombrie 2022 privind o intervenţie de urgenţă pentru abordarea problemei preţurilor
ridicate la energie vor fi verificate ”la sânge”, iar dacă vor refuza să plătească, vor fi executate silit.
Primele verificări, anunţă Lucian Heiuş vor viza cifra de afaceri.
„ANAF va verifica la sânge toate societăţile care se încadrează în prevederile Ordonanţei 186. Vom verifica în prima fază dacă în cifra de afaceri se respectă acele venituri din codurile CAEN care sunt stabilite în ordonanţă, respectiv să fie 75 % din cifra de afaceri pe acele conduri CAEN şi după aceea vom verifica dacă calculul şi cuantumul contribuţiei la solidaritate este corect eclarat şi achitat”, a declarat Heiuş vineri seară, la Antena 3.
Întrebat când vor începe controalele, şeful ANAF a explicat care sunt prevederile legale.
„Exact cum prevede legislaţia fiscală din România. Nu putem să încălcăm o lege pentru nimeni. Legea prevede ca situaţiile financiare ale societăţilor trec spre auditare la sfârşitul lunii februarie, termenul final de declarare şi depunere a situaţiei financiare este 30 mai, iar data de depunere şi de de plată a contribuţiei de solidaritate este 25 iunie. Dar eu vă spun că nu stăm până la aceste termene, avem modalităţi de a verifica cifrele de afaceri, cu mult timp înainte. În cazul societăţii OMV vă pot spune că de la 1 ianuarie 2022 depune acea declaraţie 407 şi noi ştim în timp real toată contabilitatea şi cifrele pe care le are”, a afirmat Heiuş.