Demarate în primăvara lui 2019, demersurile Bisericii Ortodoxe Române de a construi un nou așezământ în vecinătatea viitorului spital regional au întâmpinat recent o sincopă. Deși în toamna anului trecut s-a emis autorizația de construire pentru lăcașul de închinăciune, deocamdată, nu se poate autoriza întregul ansamblu monahal propus, respectiv centrul social și cultural propus a fi ridicat lângă biserică.
Astfel, parohia a început demersurile urbanistice pentru autorizarea noii construcții, însă va trebui să clarifice o situație cu Transelectrica. Potrivit unui certificat de urbanism emis de Primăria Brașov, parcela vizată pentru construcție este afectată de culoarul de protecție a liniei de înaltă tensiune. Totuși, linia respectivă ar fi fost mutată față de amplasamentul din planșa de reglementări aferentă Planului Urbanisitc Zonal, însă oamenii bisericii au fost trimiși la Transelectrica pentru a obține un punct de vedere, după care demersurile urbanistice vor trebui reluate.
Comisia de Amenajarea teritoriului și Urbanism a aprobat în luna februarie anul trecut planul de detaliu pentru ansamblul monahal, impunând și câteva condiții, cum ar fi ca împrejmuirea ar urma să fie adaptată în relație cu spațiul public raportat la dezvoltarea ulterioara din zonă, dar și să fie realizat un acces secundar. Decizia de construcție a unui locaș de închinăciune în această zonă a venit și în contextul în care în apropiere există și cartierul Avantgarden, care nu are o biserică, însă al cărui patron este de altă religie.
2 comentarii
Chiar nu avem destule BISERICI? sant mai multe decat GRADINITELE SI SPITALELE,ar fi timpul sa dati terenurilor alta destinatie.
No lasă că nu e nevoie de atâtea biserici