
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
„În fapt, la data de 09 ianuarie 2023, în jurul orei 11.35, în sensul giratoriu situat la intersecția străzilor Calea București, Zizinului și Toamnei, din municipiul Brașov a avut loc un eveniment rutier, soldat doar cu pagube materiale, în care au fost implicate două autovehicule.
Procedându-se la testarea din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, în cazul unuia dintre cei doi conducători auto, respectiv un bărbat, în vârstă de 73 ani, din municipiul Brașov, rezultatul a fost 1,17 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.