„Gazeta Transilvaniei” din 1932 titra despre istoria poporului românesc „din Scheiu”. Se spunea că originea acestui popor se pierde „în epoca de formație a elementului slav”.
Scheienii, bulgari veniți pentru clădirea Bisericii Negre?
„Cine și ce am fost însă? De unde și când am venit pe locurile acestea frumoase, ferite de revărsări de ape, sub coastele răcoritoare ale Tâmpii?” Erau întrebări la care nu se putea răspunde sigur, însă existau totuși două versiuni: unii susțineau că românii din Schei erau bulgari veniți în 1392 ca lucrători pentru zidirea Bisericii Negre, iar alții spuneau că se trăgeau din români-macedoneni veniți aici pentru același scop.
Criticul Nicolae Iorga amintea într-o lucrare despre faptul că locuitorii din Țara Bârsei fuseseră slavii „ce întemeiaseră jos în vale câteva sate ca Râșnov, Brașov, Vulcan și se numeau toate Scheai”. Procesul de colonizare al saxonilor de la Rhin și mai târziu al cavalerilor Teutoni, precum și invazia diferitelor popoare găsește elementul românesc în plină vigoare, care în amestec cu cel slav( stabilit cu mult mai târzi) au dat naștere unui popor ce s-a numit „Schei”, care trăia sub scutul „desișurilor mlăștinoase, ce-l despărțeau de șes, iarna odihnindu-se în căscioarele lor de pe coastele Tâmpii, iar vara își pășteau turmele de oi și capre, în dumbrăvile și poienile de la poalele munților.
În acele vremuri românii duceau o viață liniștită, chiar dacă locuiau în căsuțe sărăcăcioase. Credința în Dumnezeu i-a îndemnat să ceară voie „Sfatului” pentru a-și clădi o biserică din lemn, care apoi a fost realizată din piatră.
