
În ciuda unei scăderi a cererii pe piața imobiliară, locuințele din Brașov sunt tot mai scumpe. Anul trecut, prețurile locuințelor scoase la vânzare în municipiul Brașov au crescut în medie cu 164 de euro/mp (11,2%), până la 1.623 de euro/mp, arată indicele imobiliare.ro. Aceste este un nou maxim istoric atins de unitățile locative din municipiul de la poalele Tâmpei.
Potrivit portalului citat, locuințele noi s-au scumpit anul trecut cu 19,4% (294 de euro/mp), până la 1.813 euro/mp, în timp ce locuințele vechi s-au scumpit cu doar 7,7% (107 euro/mp), până la 1.499 de euro/metrul pătrat.
Specialiștii în domeniul imobiliar se așteaptă ca 2023 să aducă noi scumpiri. „Creșterea prețurilor pentru locuințe, pe care Brașovul a avut-o în acest an (2022 – n. red), cu precădere în trimestrul al III-lea este datorată, pe de o parte, faptului că în anii trecuți Brașovul nu a avut o dezvoltare la fel de puternică pe segmentul rezidențial, așa cum s-a întâmplat în alte orașe din țară. Livrările de imobile noi din acest an au accelerat dezvoltarea în orașul din centrul țării, iar acest proces va continua și în anul următor. Anul 2022 a fost unul dificil din punct de vedere al vânzărilor, al creșterilor prețurilor materialelor de construcții și al costului cu forța de muncă, coroborate cu cererea existentă – ușor în stagnare în momentul prezent, toate acestea vor duce la o majorare cu cel puțin 8-10% a prețurilor de vânzare în următoarea perioadă, iar instabilitatea economică, situația în piața energiei și conflictul din Ucraina sunt factori care vor influența semnificativ evoluția sectorului imobiliar”, a precizat Cătălin Mândru, reprezentant Qualis Properties (Brașov).
Un comentariu
Prețul poate crește pînă la cer, ce se socotește este prețul la care se fac tranzacțiile. Iar dacă ăstea dispar, vor scădea și aceste prețuri nerușinate.