Tinerii din medii defavorizate, care vor să obţină permisul de conducere, se pot înscrie până pe 24 ianuarie în programul „Permis pentru viitor”.
Prin acest proiect, pentru tinerii între 18 și 25 de ani sunt acoperite costurile necesare obţinerii permisului de conducere pentru orice tip de categorie, potrivit radiobrasovfm.ro.
Ce alte condiţii trebuie să mai îndeplinească aceștia pentru a beneficia de sprijin ne-a spus coorodonatul de programe al Fundaţiei pentru Comunitate, Pap Zsuzsa:
„Trebuie să întocmească un dosar de participare. În acest dosar trebuie să trimită o scrisoare de motivare personală. Cerem mai departe o anchetă socială. O declarație de susținere de la un mentor, profesor. Este de fapt o recomandare din partea cuiva care cunoaște activitatea tânărului sau tinerei. Dorim o ofertă de preț și un document care să ateste nivelul studiilor absolvite. Poate constitui un avantaj dacă există o adeverință de la o firmă, care să ateste că obținerea permisului ajută la lansarea în locul de muncă sau, dacă nu lucrează tânărul sau tânăra, atunci, în obținerea locului de muncă. Mai poate să anexeze un document de la un ONG sau de la o instituție de stat, care să ateste că tânărul sau tânăra face parte dintr-un mediu defavorizat”.
Din 2015, de când a fost lansat acest program, 143 de tineri au finalizat cu succes cursurile și examenul, iar alți 41 de beneficiari continuă studiile sau sunt programați pentru examen.