Primarul Brașovului Allen Coliban a lansat o petiție online, prin care cere Guvernului să intabuleze dreptul de proprietate asupra fortificației câștigată în instanță prin sentință definitivă.
„Cetățuia de pe Dealul Straja» sau, mai simplu, «Cetatea Brașovului», a fost subiectul unor litigii în instanțele de judecată, între Municipiul Brașov, Statul Român și SIF Transilvania, timp de peste 7 ani de zile. În luna noiembrie 2022, ÎCCJ a dat sentința definitivă, clarificând cel mai important aspect de fond – Cetatea este un bun public, nu privat. Ca urmare a acestei decizii, Statul Român, prin Ministerul de Finanțe, trebuie să intabuleze dreptul de proprietate, urmând ca, apoi, să o transfere în proprietate Municipiului Brașov prin Hotărâre de Guvern (lucru afirmat, de altfel, în corespondența oficială din ultimii ani, precum și în discuțiile pe care le-am avut, recent, cu Ministrul Finanțelor și cu Ministrul Culturii). Cetățuia se degradează pe zi ce trece. Există fonduri nerambursabile pe care le putem atrage, dar avem nevoie de dreptul de proprietate, altfel se vor închide aceste oportunități”, a transmis primarul printr-o postare pe platforma de petiții online.
În acest context, edilul brașovean apelează la ajutorul brașovenilor să semneze petiția, astfel încât să fie pusă presiune pe Executiv pentru a-l determina să acționeze în cazul Cetățuii de pe dealul Straja. Printr-o decizie definitivă și irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată pe 8 noiembrie 2022, Cetățuia Brașovului a revenit în proprietatea Statului Român, după șapte ani de procese.
La Înalta Curte de Justiție și Casație, procesul a stagnat cinci ani – din 2017 până în 2022. Asta pentru că s-au implicat cei de la Aro Palace, care doreau să se aleagă cu ceva de pe urma acestui proces. Reamintim că cei de la Aro Palace solicitau peste cinci milioane de euro pentru a ceda Cetatea municipalității.
Petiția poate fi semnată aici. Până acum, s-au strâns peste 400 de semnături.