
După mai multe luni în care pacienții, medicii și farmaciștii, deopotrivă, au semnalat dispariția a numeroase medicamente de pe rafturile farmaciilor, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, ia primele măsuri pentru a atenua criza. Mai exact, Ministerul Sănătății va suspenda pentru șase luni exportul a 12 tipuri de antibiotice și trei antitermice pentru copii, potrivit unui ordin de ministru pus în dezbatere publică în ultima zi lucrătoare a anului 2022.
În 2022 au fost cele mai multe întârzieri în aprovizionarea cu medicamente din ultimii 7 ani, iar criza s-a accentuat puternic în toamnă, odată cu creșterea numărului de viroze și infecții respiratorii și, implicit, a consumului de antibiotice și de antitermice, în special cele pentru copii.
Din cauza penuriei de medicamente, unele spitale au amânat operațiile pacienților, iar foarte mulți copii au ajuns la urgențe sau au fost internați în spital pentru afecțiuni care ar fi putut fi tratate acasă.
Abia în prag de Anul Nou, ministrul Alexandru Rafila a luat, în final, decizia de a suspenda temporar exportul unor antibiotice și a câtorva antitermice de uz pediatric, pentru evitarea disfuncționalităților în asigurarea acestor medicamente, „disfuncționalități ce conduc, fără posibilitate de interpretare, la sincope grave în îmbunătățirea stării de sănătate a bolnavilor, cu consecințe critice ce pot fi ușor de prevăzut pentru viața acestora în perioada de criză”, după cum spun chiar reprezentanții Ministerului Sănătății.
12 antibiotice și 3 antitermice pentru copii
Mai exact, este vorba despre 12 tipuri de antibiotice cu administrare orală, atât pentru adulți, cât și pentru copii, și trei tipuri de antitermice (paracetamol și ibuprofen) cu uz pediatric, a căror distribuţie în afara teritoriului României urmează să fie se suspendată temporar, pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a ordinului de ministru.
Conform documentului, excepție de la aceste prevederi fac „medicamentele fabricate de către producătorii cu sediul în România, inclusiv cele fabricate sub contract, precum şi medicamentele care tranzitează teritoriul României şi care sunt destinate altor pieţe din afara teritoriului României”.