
Compania Apa Brașov a lansat o licitație publică în vederea selectării unui constructor care să realizeze în următorii 2 ani diverse lucrări derulate cu finanțare de la bugetul propriu în cele peste 20 de localități unde operează. Potrivit anunțului de licitație, valoarea acestor proiecte ce vizează modernizări de rețele de apă și canalizare, dar și remedierea unor avarii poate ajunge la o sumă maximă de 59.084,118,8 lei cu TVA (49.650.520 fără TVA).
„Lucrările propuse pentru a fi executate au ca scop eliminarea eventualelor avarii care pot să apară în exploatarea retelelor de apă şi canal, lucrări pentru optimizarea consumului de apă şi de racordarea de noi consumatori, în principal fiind lucrări de săpatură, umplutură, montaj conducte, realizare camine, montaj vane, montare/schimbare apometre etc”, se precizează în anunțul de licitație.
În paralele operatorul de apă are în derulare mai multe proiecte finanțate din fonduri europene, care au fost licitate separat.
Până acum, pentru derularea investițiilor din bugetul propriu, cei de la Apa au colaborat cu AG Serv Construct din Negrești-Oaș (care are un punct de lucru și la Brașov) însă contractul în derulare va expira.