
Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
În fapt, în prima zi a noului an, în jurul orei 06,45, la unuldintre semafoarele situat de pe bulevardul Saturn din municipiul Brașov a fost depistat un autoturism, care staționa, cu motorul pornit, în interiorul autovehiculului aflându-se conducătorul auto care nu reacționa și nu răspundea la zgomotele provocate de participanții la trafic.
„Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au identificat șoferul ca fiind un bărbat, în vârstă de 36 ani, iar din primele cercetări au stabilit faptul că acesta adormise la volanul autoturismului, în timp ce aștepta la semafor. Procedându-se la testarea acestuiaa din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,53 mg/l alcool pur. În consecință, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, au precizat reprezentanții reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.