Comedia „Teambuilding“, care a ajuns pe primul loc în box-office-ul românesc la șase săptămâni de la lansare, poate fi acum vizionată și pe Netflix. Filmul, lansat la finalul lunii septembrie 2022, este o satiră a vieții din corporație, cu întâmplări amuzante dintr-un treambuilding în care corporatiștii se dezlănțuie, arătându-și, în final, și partea umană. Filmările au avut loc în București și la munte, în perioada iulie-septembrie 2021.
„Teambuilding“ a devenit filmul românesc cu cele mai mari încasări din toate timpurile: în 13 săptămâni de rulare a avut peste 980.000 spectatori și încasări de peste 4,6 milioane de euro. Investiția a fost de aproximativ 800.000 de euro, după cum a declarat Matei Dima (Bromania), într-un interviu pentru Adevărul.
„Investiția în «Teambuilding» a fost de aproape 800.000 de euro, una destul de mare pentru un film românesc. Faptul că a avut un succes atât de mare ne bucură și ne liniștește, dacă nu mergea… riscam să ajungem pe străzi. Morala? Să nu riști, decât dacă crezi cu adevărat în ceva“, a declarat Matei Dima..
„Succesul se măsoară în funcție de ceea ce ți-ai propus. Noi ne-am propus asta și a depășit așteptările. Dincolo de bani, este despre sutele de mii de oameni care au mers să vadă filmul. Este despre faptul că au râs, că s-au simțit bine. «Teambuilding» este un film cu de toate: cu glume facile, cu umor de situație, cu umor negru pe alocuri, așa cum cred eu că ar trebui să fie o comedie. Cred că are de toate și datorită acestui lucru a funcționat și a avut succes“, a completat el.
Din distribuția filmului fac parte Matei Dima, Micutzu, Anca Dinicu, Nicu Banea, Șerban Pavlu, Roxana Condurache, Cristi Pulhac, Monica Odagi și Nuami Dinescu.
„Teambuilding“ este realizat de Vidra Productions, care a mai făcut producții de succes precum „Miami Bici“, „5GANG: Un altfel de Crăciun“ și „Tabăra“, filme ce au înregistrat recorduri la box office, în anul lansării.