Ministerul Sănătății suspendă pentru șase luni exportul anumitor antibiotice și antitermice de uz pediatric, potrivit unui ordin de ministru pus în dezbatere publică vineri. Măsura va intra în vigoare după adoptarea ordinului.
Decizia vine pe fondul creșterii numărului de infecții respiratorii care au drept consecință o creștere a consumului, în condițiile unei discontinuități în aprovizionare, deoarece materiile prime (substante active) provin din China.
- 90% din substanțele active pentru medicamentele generice provin din India și China.
- 80% din substanțele active și excipienții din medicamente și 40% din medicamentele (produse finite) vândute în Europa provin din China (două treimi) și India (o treime).
- Aceste două țări produc 60% din paracetamolul din lume, 90% din penicilină și 50% din ibuprofen.
„Este important de precizat că luna noiembrie a reprezentat doar debutul actualelor infecții respiratorii fiind așteptat un trend crescător pentru datele lunii decembrie. În acest caz, acțiunea preventivă se arată esențială pentru a nu se ajunge la situații de criză majoră. Totodată, în perioada oct. 2021-sept. 2022, s-a observat o creștere a consumului de antipiretice pediatrice – forme orale lichide, față de aceeași perioadă precedentă, pe fondul valului de infecții respiratorii. Spre exemplu, pentru DCI Ibuprofenum – forme orale lichide – creștere de 49% iar pentru Paracetamolum – forme orale lichide – creștere de 57%”, precizează MS.
Lista antibioticelor pentru care se suspendă exportul:
- AMOXICILLINUMAMOXICILLINUM + ACIDUM CLAVULANICUM
- AZITHROMYCINUM
- CEFACLORUM
- CEFALEXINUM
- CEFIXIMUM
- CEFPODOXIMUM
- CEFUROXIMUM
- CLARITHROMYCINUM
- FOSFOMYCINUM
- PHENOXYMETHYLPENICILLINUM
- SULFAMETHOXAZOLUM + TRIMETHOPRIMUM
- SULTAMICILLINUM
Lista antitermicelor de uz pediatric pentru care se suspendă exportul:
- IBUPROFENUM
- PARACETAMOLUM
- PARACETAMOLUM